Managementul situatiilor de criza

Conflictele apar în mod natural în momentul în care oamenii încep să interacţioneze. Mentorul și voluntarul care lucrează împreună pot să nu fie de acord asupra modului în care fiecare îşi îndeplineşte sarcinile sau asupra felului în care unul dintre aceștia îl tratează pe celălalt. Acest lucru conţine şi un aspect pozitiv: când două persoane nu sunt de acord una cu cealaltă, înseamnă că amândurora le pasă şi nu le sunt indiferente problemele respective într-o asemenea măsură încât să adopte o poziţie concurenţială şi să se lupte pentru aceasta.

Atât echipele, cât şi indivizii au nevoie de interacţiuni conflictuale pentru a putea progresa. Ideile novatoare pot lua naştere în urma conflictelor - noile moduri de gândire şi modalităţi de a rezolva probleme pot fi folositoare tuturor. Atâta vreme cât oamenii lucrează împreună în echipe şi le pasă de munca lor şi de modul în care sunt trataţi, vor apărea dezacorduri conflictuale. Aceste dezacorduri nu pot fi eliminate, iar dacă acest lucru ar fi posibil, atunci s-ar pierde şi o sursă importantă de îmbunătăţire a activităţii.

Literatura de specialitate identifică două tipuri de conflicte: pozitive și negative. Am să descriu pe scurt conflictele pozitive întrucât acestea determină schimbarea situaţiilor existente, reprezentând forţa care pune în mişcare creativitatea şi inovaţia. Acestea previn stagnarea, stimulează interesul şi curiozitatea, surprind probleme şi susţin identificarea soluţiilor pentru acestea şi reprezintă baza pentru evoluţia indivizilor şi a societăţii.

Conflictele pozitive sunt acelea care permit organizaţiilor sau indivizilor să se dezvolte, să rezolve problemele într-o manieră mai eficientă şi să contrabalanseze inerţia pe care o dezvoltă majoritatea organizaţiilor. Conflictele pozitive îi ajută pe indivizi să înţeleagă că procedurile sau tehnicile de lucru cu care erau obişnuiţi pot fi învechite, stimulând astfel creativitatea şi utilizarea acesteia pentru rezolvarea problemelor.

Dar pentru ca o echipă să poată beneficia de pe urma unui conflict, sunt necesare câteva condiţii:

·        membrii echipei trebuie să fie capabili să facă distincţia între aspectele personale, emoţionale şi cele generale ale conflictului. Personalizarea se poate observa atunci când oamenii uită ca sunt toţi de aceeaşi parte a baricadei şi se văd ca nişte adversari foarte personali.

·          membrii echipei trebuie să aibă capacitatea necesară de a interacţiona în situaţii conflictuale, astfel încât să evite escaladarea conflictului. Aceştia trebuie să înţeleagă cum să "lupte corect" şi să se concentreze asupra problemelor.

 Una din strategiile de rezolvare a conflictelor potrivită pentru echipa mentor-voluntar consider ca este cea de rezolvare a conflictelor prin colaborare. În loc să evite conflictul, echipa va beneficia de efectele acestuia prin încurajarea cooperării şi înţelegerii reciproce. Primul instrument care poate fi folosit pentru această strategie îl reprezintă confruntarea.

Confruntarea permite acceptarea diferenţelor legitime dintre persoane şi percepe conflictul ca pe un proces natural în majoritatea organizaţiilor. Soluţia rezolvării nu o reprezintă suprimarea conflictelor simţite sau percepute, ci recunoaşterea deschisă a diferenţelor.

Confruntarea permite acceptarea diferenţelor legitime dintre persoane şi percepe conflictul ca pe un proces natural în majoritatea organizaţiilor. Soluţia rezolvării nu o reprezintă suprimarea conflictelor simţite sau percepute, ci recunoaşterea deschisă a diferenţelor.

Confruntarea într-o manieră obiectivă şi ordonată a diferenţelor legate de activităţile desfăşurate conduce adesea la obţinerea unor acorduri. Colaborarea şi confruntarea deschisă necesită un nivel ridicat de încredere între părţi. Această încredere poate fi atinsă cel mai adesea printr-un comportament deschis, evitarea apelării la bârfe sau zvonuri, sau prin şedinţe de pregătire moderate de consultanţi neutri. Toate acestea au la bază ideea că echipa va lucra mai bine atunci când există o încredere şi înţelegere reciprocă între membrii ei.

Dezvoltarea echipei implică examinarea relaţiilor de muncă, a sentimentelor şi a aspectelor informale din echipă pentru soluţionarea problemelor într-o manieră mai eficientă. Ca beneficiu colateral poate fi reţinut faptul că membrii pot ajunge să se cunoască mai bine din punct de vedere personal.

Bibliografie

- Candea, R., şi Candea, D., Comunicarea managerială aplicată, Ed. Expert, Bucureşti, 1998