Tehnici de comunicare vs. mecanisme de aparare

De exemplu: justificarea, care poate fi semn al autoinvinuirii, demascarii sau neasumarii responsabilitatii; atac-contraatac, prezent permanent intr-un dialog conflictual;  exprimarea sentimentelor ca pe o eliberare, sau din contra, respingerea, stoparea, negarea lor; promisiuni de schimbare, fara a actiona insa;  scuze si tranferul  responsabiltatii, etc.

Toate sunt modalitati prin care fiecare incercam sa "rationalizam" informatia pe care (vrem sa ) o transmitem despre noi. Doua din tehnicile folosite in cel mai constient mod, dar catalogate ca fiind "nevinovate" sunt: "invaluirea in ceata"- mister, jumatati de adevar, tablouri incomplete, informatii evitate sau omise intentionat si "facutul pe mortul" - lipsa aparenta de reactie, tacere intentionat controlata, devierea  atentiei de la subiect.

Sa nu uitam, insa, ca mecanismele de aparare, rezistentele, sunt mecanisme naturale, menite sa ne apere, sa ne protejeze de sentimente negative, de neadecvare, de inferioritate, de umilinta, rusine. Ne luptam permanent pentru autovalidare, pentru a fi intelesi, acceptati si iubiti de catre cei din jur.  Si acest lucru nu este valabil numai pentru voluntar, ci si pentru mentor. 

V-a fost teama uneori ca nu veti fi  la inaltime, pe masura asteptarilor voluntarului, ca veti cadea de pe piedestalul pe care el v-a ridicat? Mie mi-a fost, mai ales pe la inceput. Suntem prezenti in relatie cu toate aceste temeri, jucam roluri, purtam masti, ne aparam, ne protejam, ne luptam cu gandurile negative care ne pot afecta increderea in sine.   

Cred ca cea mai importanta intrebare pe care trebuie sa mi-o adresez este: “de ce imi este teama?” Daca sunt capabila sa–mi raspund la aceasta intrebare si pot fi suficient de sincera cu mine si sa recunosc  ca imi doresc sa fiu inteleasa, acceptata, iubita, admirata de catre cei din jur, solutia e simpla. Ar trebui sa incep eu sa fac toate aceste lucruri…cu persoana mea. Daca ma pot accepta, ma pot valoriza ca om, ca profesionist, daca imi cunosc si-mi accept punctele tari si slabe, pot accepta si faptul ca nu sunt Dumnezeu, ca sunt OM si ca pot gresi, pot sa nu cunosc raspunsurile la toate intrebarile, pot sa nu am solutii la toate problemele. OM-ul de langa mine va intelege acest lucru, pentru ca si el sufera de aceleasi temeri. Cu cat am invatat mai mult sa-mi recunosc limitele, cu atat mai mult am reusit sa am o relatie mai deschisa si mai autentica cu voluntarii mei. Cu atat mai mult au reusit si ei sa fie capabili sa –si asume responsabilitatile pentru propriile actiuni, sa comunice mai autentic , sa foloseasca mai putine masti,  sa aiba mai multa incredere in fortele proprii si in mine. Si cred ca asta inseamna de fapt DEZVOLTAREA.