Mentorul, un “prieten secret"?

Vi s-a cerut să generaţi idei de activităţi corespunzătoare rolurilor mentorului şi întradevăr au şi apărut propuneri interesante. Relaţia mentor-voluntar înseamnă cu siguranţă mai mult decât a sta pe scaun şi a discuta despre problemele voluntarului sau funcţionarea organizaţiei. Sunt varii activităţi pe care cei doi le pot realiza, in pereche sau în diverse grupuri. Dar vă intreb: “Cum stabilim până unde putem merge în acesată realţie?”

Una dintre propunerile de activităţi mi-a atras atenţia, pot spune chiar că mi-a tras un semnal de alarmă: “Iesiri în oraş/distracţie (dans, concerte) în grupul de prieteni ai mentorului”. Pentru a vea o relaţie optimă mentorul şi voluntarul e necesar să se situeze pe poziţii de egalitate, evaluează şi decid împreună. Si totuşi mentorul, pentru ca relaţia să functioneze, pentru a putea fi urmat ca model, respectat ca coach sau ascultat ca sfătuitor (vorbind acum la modul grosso modo) trebuie investit cu încredere şi văzut ca o figură de autoritate, care impune respect.

Întorcându-mă la situaţia anterioară (club, prieteni, un pahar în plus, bună dispoziţie, distracţie, flirt - e un caz poate dus la extreme, dar încerc să demonstrez ceva - mentorul dezbrăcat de inhibiţii, purtând cu el doar latura personală, afişată exclusiv în cercul de prieteni, unde se află în deplină siguranţă şi unde e doar el, nu mentor, nu profesionist iar voluntarul, “îmbătat” de noile experienţe şi poate nu doar atât...) întrebarea este: “Ce se va întâmpla a doua zi? Va cimenta o astfel de experienţă relaţia dintre cei doi? Va deveni mentorul “prietenul secret” al voluntarului, alături de el la bine şi la rău” sau “Va mai fi privit mentorul cu aceeaşi ochi de către voluntar, va mai nutri voluntarul, probabil un tânăr cu  personalitatea în formare, încredere şi respect faţă de mentor după ce “s-au tras de şireturi” şi au fost împreună la un şpriţ?”