Mentorul in Tara Minunilor

Este, din pacate, mult prea usor sa cadem prada acelui sport national numit plangerea de mila. Greutatile exista, imperfectiunile, haosul si desnadejdea aunt atotprezente in Romania de azi. Dar sa trecem insa peste acestea si sa ne gandim in schimb la cum ar trebui sa mearga treburile, la cum am vrea sa fie lumea voluntariatului si a mentoratului aici la noi acasa. Deci haideti impreuna sa ne inchidem ochii doar pentru un moment si sa ne imaginam aceasta tara minunata. Ati reusit? Bravo! Si uite asa avem si noi un scop, un tel, un everest spre care sa ne taram. Lasand gluma la o parte, avem o oportunitate ca macar pe felia noastra ocupationala sa incercam sa aducem un pic de ordine si civilizatie.

Ok, ok, suntem, intr-adevar cam in urma daca ne comparam cu ... cam cu oricine; dar sa nu lasam acest mic detaliu sa ne opreasca. Am citit recent pe blog mai multe articole despre mentorat si voluntariat si am ramas cu adevarat impresionat. Problema cea mai mare este, in opinia mea, neantul care desparte cele trei elemente de baza a acestei lumi: teoria, practica si nevoia. Acestea formeaza un adevarat triunghi al bermudelor in care initiative, sperante si actiuni se pierd si sunt date uitarii. Majoritatea proiectelor de success care trec prin acest triunghi ajung la destinatie compromise, adica daca nevoia unor mentori este clar definita ca fiind necesara realitatea insa dezminte de multe ori acest punct de vedere. Adevarul este ca daca am fi sa intrebam voluntari, majoritatea ar spune ca nu au beneficiat de mentori. Nu am sa vorbesc aici despre problemele practice care exista in implementarea teoriilor, considerand ca alte articole deja publicate au reusit acest lucru. Vreau insa sa inchei pe o nota pozitiva, pentru ca orice s-ar spune, nimeni nu poate nega faptul ca tinerii romani din ziua de azi au nevoie de ajutorul si indrumarea inteligenta a unor oameni pregatiti si dedicati. Asta este treaba noastra, haideti sa o facem!