Mentoratul și educația

În termenii materialişti-monişti, de paradigmă newtoniană-carteziană, logica aristotelică, ştiinţa mecanicistă - educaţia se întâmplă la ŞCOALĂ, într-un cadru instituţionalizat, controlabil, conform unui program, Curiculum, într-un mod relativ omogen, cuantificabil, evaluabil. Raportul dintre dascăl şi învăţăcel este unul ierarhic. Rezultatul acestui sistem este vizibil astăzi: adulţi care sunt incapabili de cogniţie pe cont propriu şi insecurizaţi, blocaţi, imaturi emoţional.
Gândirea holografică sau holonomică deschide însă o cale, aş spune, cuantică. În termenii unei Ere a informaţiei, desecretizarea cunoaşterii, eliberarea de prejudecăţi şi tipare, educaţia continuă se apropie de ceea ce se întrevedea la începuturile ei: nosce te ipsum, autocunoaştere şi cunoaştere a lumii.
În acești termeni se poate desfășura și mentoratul, ca alternativă și completare a educației școlare/universitare.
Când realizezi că fiecare dintre noi este un microcosmos ce conţine într-un fel misterios întregul cosmos (ca un demers fractal), celălalt nu mai este un simplu obiect de studiu, ci un rezultat al unui raport autentic de comunicare, atitudinea mentorului trebuie să reflecte aceasta. Curiozitatea, setea de cunoaştere, verva căutărilor şi insight-urilor, responsabilitatea pentru autonomia propriei gândiri, magia ştiinţei actuale transformă educaţia în cercetare continuă, depăşind limitele statice date de o profesie. De data aceasta transcenderea în jocul cunoaşterii angrenează spontaneitatea, inspiraţia, acţiunea, flexibilitatea, experimentul, performanţa pentru a dezvolta libertatea de a fi, alături de libertatea de a face, de a descoperi, de a împărtăşi.
Educaţia iese din cadrul ei instituţional (deşi nici măcar nu a fost zăvorâtă niciodată acolo, decât în minţile noastre, stereotipizate) şi rămâne cu omul postmodern în fiecare clipă, de la contactul cu propria respiraţie, la rolul de observator al realităţii, şi ea de data asta raportată la percepţia undă-corpuscul, apoi la infinitul spaţiu al posibilului, al acţiunii, al “ce ar fi dacă”, “hai să încerc o soluţie nouă”, “ce părere ai despre asta?”, “mă ajuţi să experimentăm x?”, “spune-mi cum te simţi astăzi?” şi poţi continua chiar tu, aici, acum.
Nu este uşor de asumat libertatea gândirii şi flexibilitatea soluţiilor, universul magic al cunoaşterii este de necuprins, deasupra a ceea ce a propus şi explicat ştiinţa. În această situație mentorul poate intervene. Poate mai adecvat este să descoperim colaborarea dintre ştiinţă şi artă, care întredeschid viziunea unei noi Conştiinţe umane, capabilă să discearnă prezentul său şi să umple vidul cu sens. Mentoratul ar îmbrăţişa, de data aceasta în mod autentic, cu un real contact: sincronicităţile, starea de armonie şi aliniere cu ritmul universului, ecologia unui stil de viaţă în acord cu nevoile corp-minte-spirit, înţelepciunea alegerilor, intuiţie, extinderea conştiinţei, unificare, individuare, diferenţierea unicităţii personale, descoperirea unei misiuni demne de sensul respiraţiei la zorii unei noi zile.
Probabil, educaţia continuă și intervenția mentorială este ingredientul de bază pentru a putea să dezlegăm prin cunoaştere şi conştienţă Tabu-ul de a şti cine suntem, aşa cum amintea Alan Watts. Şi toate acestea, iubind cunoaşterea, iubindu-ne pe noi.