E posibil mentoratul online și în contextul SEV?

Mentoratul a devenit la fel ca multe dintre servicii, unul adaptat nevoilor actuale ale beneficiarilor.

Astfel după ce am văzut forme de mentorat telefonic, a apărut și mentoratul online prin care mentorul organizează întâlniri cu mentee-ul în mediul virtual. Organizațiile care implementează astfel de servicii au dezvoltat programe gen messenger speciale pentru mentorat care asigură o siguranță mai mare a comunicării. Argumentul cel mai puternic al celor care critică această formă de mentorat este că unei relații dezvoltate doar online îi lipsește factorul uman, și anume acele aspecte ale întâlnirii față în față.

O variantă “mai umană” este mentoratul care îmbină comunicările online cu întâlnirile față in fata. O astfel de abordare permite celor 2 parti implicate să se întîlnească din când în când online și să organizeze și întâlniri ce pot să ia forma unor activități de petrecere a timpului liber. Mentoratului realizat doar online îi lipsește această latură când cei 2 pot să petreacă timpul împreună. Pe de alta parte mentoratul online are avantajul că permite crearea unei relații de mentorat dintre 2 persoane la distanțe mari. Imaginați-vă un program de mentorat când cei doi sunt rezidenți a 2 continente diferite. În lipsa mentoratului online această relație este greu de închipuit să se fi putut crea.

I-am spus unui prieten despre mentoratul online deunăzi și primul lucru pe care acesta mi l-a replicat a fost “Cred că este o idee bună pentru început. În fața unui monitor este mai ușor să începi să vorbești cu cineva decât față în față. Mai târziu cred că ar trebui să se vadă dar cred ca un început online ar fi mai ușor de realizat între doi străini.”. Trebuie să îi dau dreptate la acest aspect al comunicării și cred că este un argument bun pentru mentoratul online.

Întrebarea care îmi vine în minte este Dacă societatea românească este pregătită pentru un asemenea serviciu de mentorat ?