Cursuri de formare My Journey - pt dezvoltarea de abilitati pentru mentori in sfera dezvoltarii personale
Forgot your password?
New user?
Dificultatile mentorului
Citind rolurile mentorului dar si articolul Teodorei, "Mentorul, un prieten secret", ma gandesc inevitabil la dificultatea stabilirii unei relatii complet corecte intre mentor si voluntar. Exista desigur extremele - mentorul devine un prea bun si deschis prieten si isi pierde din autoritate, poate din imaginea de profesor/ghid/model pe care a creat-o sau ar putea sa o creeze in ochii voluntarului, si cealalta extrema in care mentorul e mereu profesionist, mereu distant, axat pe relatia structurata cu voluntarul, orientat spre obiectivele acesteia, pastrand mereu limitele interactiunii, dar devenind poate prea rigid si urcat nerealist pe un piedestal. Evident, consider ca nici una din abordari nu e corecta sau potrivita.
Dar a gasi calea de mijloc intre cele doua si a stii cand sa iti permiti sa te apropii mai tare de o extrema sau de alta, in functie de cum o cere situatia voluntarului, nevoia acestuia exprimata sau nu, asta cred ca tine deja de o arta a mentorului, de un simt intern al acestuia care probabil ca se poate dezvolta in timp, dar cu siguranta este innascut pentru mentorii adevarati.
Ceea ce am experimentat eu dificil in rolul meu de mentor a fost sa trec de aceasta formalitate si rigiditate a relatiei, datorata poate inceputului interactiunii si cu siguranta si caracterului voluntarului. Cu toate acestea, mi-as dori sa pot avea relatii mai prietenesti, mai deschise, mai naturale cu voluntarul, fara ca aceasta atmosfera relaxata sa dauneze relatiei si perceptiei lui fata de mine ca sfatuitor si indrumator. In prezent cred ca voluntarul imi recunoaste acest rol, insa asta duce la pierderea unui alt tip de relatie, sau a unor elemente din relatia obisnuita. De exemplu, nu cred ca voluntarul indrazneste sa ma contrazica, sa nu fie de acord cu ce afirm eu, asteapta mereu sa propun eu sugestii sau solutii, momente de intalnire, intrebarile vin mereu de la mine, la fel si sondarea experientei lui. Din nou, aceste reactii tin si de caracterul si personalitatea voluntarului, insa cred ca la un anumit nivel sunt generate si de acest tip de relatie ierarhica oarecum, care poate dauna increderii din interiorul relatiei. Cred ca in astfel de situatii voluntarul ajunge sa se bazeze prea mult pe mentor, sa astepte tot mai mult de la acesta, fara sa fie dispus sa investeasca in relatie si el, sa se expuna vreunui risc.
Asadar, cred ca intrebarea care se pune e - cum il determini pe voluntar treptat sa preia o parte din responsabilitatile relatiei, sa echilibreze balanta, sa indrazneasca sa vada in mentor si altceva decat un profesionist plasat pe un nivel superior care doar toarna catre el informatie/sfaturi/experienta... fara a cadea in extrema de a fi "buddy-buddy" cu mentorul, ceea ce nu ar fi o solutie.
Constientizare
In acelasi timp, cred ca aceasta trecere poate fi ajutata si de constientizarea voluntarului ca el e principalul responsabil de procesul lui de invatare, indiferent ca e la o sedinta cu mentorul lui, in care mai mult primeste decat da, sau se afla singur pus in fata unei decizii. El e raspunzatorul final. El poate imbunatati relatia cu mentorul lui prin a cere mai mult decat i se da, prn ca cauta, prin a se documenta. Odata ce sunt constienti de acest lucru, cred ca se poate discuta de un alt nivel al relatiei.